Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

"Harap Alb, play again", la Teatrul "Gulliver"

Teatrul pentru Copii și Tineret "Gulliver" anunță reîntâlnirea cu Harap Alb, la prima reprezentație a spectacolului din această stagiune, vineri, 29 septembrie, începând cu ora 19.00.
Viziunea artistică inedită și surprinzătoare a regizorului și coregrafului Ștefan Lupu face ca acest spectacol să fie pe placul și pe înțelesul tinerilor, în ton cu vremurile, cu tehnologia, cu exigențele și așteptărilor lor. "Harap Alb, play again", inspirat de basmul lui Ion Creangă, se transformă într-o captivantă aventură din universul digital al jocurilor pe calculator, iar cunoscuta poveste capătă valențe nebănuite.
Harap Alb de la "Gulliver" este, aşadar, cool și modern, are chitară, cântă și dansează într-un spectacol inedit ce devine o experiență artistică memorabilă, prin diversitatea mijloacelor artistice ce se contopesc în povestea protagonistului, prin ritmul frenetic, susținut, prin energia și dinamica scenică captivantă și cuceritoare. "Harap Alb, play again" se remarcă prin fuziunea diferitelor mijloace de expresie: teatru-dans, proiecții și video-mapping, expresivitate corporală, muzică live, inserturi step și stomp, oferind un spectacol complex, complet și impresionant, cu o încărcătură comică, dar și introspectivă și emoțională de excepție: "Dar cuvântul din poveste înainte mult mai este, iară eu în ea m-arunc, ca să schimb ce-am în adânc", spune personajul Harap Alb.
Biletele pentru spectacol se pot achiziționa online, accesând linkurile http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secţiunea "Program - Cumpără bilete online", sau de la sediul teatrului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile.
Menționăm faptul că spectacolul "Harap Alb, play again" va participa, în perioada 1-4 octombrie, la Festivalul Internațional de Animație "Sub bagheta lui Merlin" de la Timișoara.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.