Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

"Andrei", o poveste captivantă inspirată din istorie

Exclusiv. Duminică, 7 ianuarie, începând cu ora 19.00, gălățenii sunt invitați la un spectacol inedit, pus în scenă de actorii Teatrului "Gulliver". "Andrei" este un spectacol care reunește, pentru prima dată pe aceeași scenă, actori ai Teatrului pentru Copii și Tineret "Gulliver", soliști și coriști ai Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" şi corul Facultății de Arte a Universității "Dunărea de Jos".

Aceştia vor spune, cu multă emoție, o poveste captivantă despre universul ultimelor zile ale Sfântului Apostol Andrei, într-un Patras plin de intrigi și dorințe ascunse. Egheat, dregătorul insulei, visează să urce în vârful Senatului Romei, iar pentru asta își pune toate speranțele într-un plan îndrăzneț: să-l convingă pe Sfântul Andrei să renunțe la credința sa și să devină apostol al zeilor romani. Însă, Sfântul Andrei are o misiune divină, iar tăria credinței îi aduce în cale o mare confruntare.

Spectacolul "Andrei" este, în premieră și în exclusivitate, singura producție de teatru dedicată ocrotitorului spiritual al orașului Galați și al țării noastre, având, astfel, o rezonanță aparte în rândul publicului gălățean.
Din distribuție fac parte actorii: Adrian Nour, Maria Niță, Ciprian Brașoveanu, Andrei Midișan, Andrei Ciugulea, Andrei Cristea, Miruna Dobrotă, Valeria Taban, Alexandru Tășchină, Elena Marin, Adina Ariton, Alin Munteanu, Mădălina Munteanu, Iustina Lucia Munteanu, Ana-Maria Sorocaleți, Adina Gurenciuc, Adrian Țurcanu, Dan Mihai Podaru, Iulian-Robert Țâmpu, Marcu Chiosa, Maria Boldeanu, Nectarie Rus şi Ștefan Ruxanda, iar regia și scenariul sunt semnate de Ștefan Ruxanda.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.