Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Spectacole pentru mari și mici, la "Gulliver"

Ultimul weekend al lunii ianuarie aduce la Teatrul pentru Copii și Tineret "Gulliver" spectacole atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari
"Necuvinte", spectacol nonverbal realizat de Adrian Nour, revine cu o nouă reprezentație duminică, 28 ianuarie, de la ora 18.00. Necuvintele sunt gesturi simple, priviri, momente de liniște, imagini care reușesc să transmită mai mult decât o sută de cuvinte goale. Poate că doar prin necuvinte mai putem lupta împotriva "fast-life"-ului pe care îl trăim în fiecare zi, împotriva zgomotului, împotriva a tot ce ne ține departe de noi înșine. Pentru că "liniștea este începutul curățirii sufletului", spectacolul "Necuvinte" al Teatrului "Gulliver" ne invită la tăcere, timp de o oră și jumătate, dezvăluind, cu umor și sensibilitate, realitatea care ne înconjoară.

Viziunea regizorală a lui Adrian Nour, completată de propria interpretare de excepție și de aportul actorilor, Nicoleta Miru-Cosma, Andrei Ciugulea și Andrei Midișan, creionează o retrospectivă "colorată" și amuzantă a lumii în care trăim, cu nenumăratele-i tipologii umane, paradigme culturale și alte cutume sociale.

Astfel, necuvintele se țes cu imaginii vii, compoziții scenice surprinzătoare și secvențe emoționante ce contrastează puternic cu ritmuri muzicale antrenante și umor din plin. Sunt o provocare amuzantă, sensibilă, ce impresionează dincolo de cuvinte și îndeamnă la cuget lin și ușor. Spectacolul "vorbește" - fără cuvinte - despre nevoia de apropiere de noi înșine, de lucrurile autentice, de ceea ce contează cu adevărat, deslușind, în limbajul sufletului, cu preaplin de inspirație, umor și sensibilitate, plenitudinea unui mesaj atât de necesar și de actual.

Actorii de la "Gulliver" nu i-au uitat nici pe cei mici. Aceștia sunt așteptați duminică, 28 ianuarie, la ora 10.30, la  o nouă aventură plină de emoție în fascinanta poveste de sezon "Crăiasa zăpezilor", de Hans Christian Andersen.

Biletele la spectacole pot fi achiziționate online, accesând linkurile http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secțiunea program - Cumpără bilete online, sau de la sediul teatrului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.