Documentar despre maeștrii skateboardului
Muzeul de Artă Vizuală Galaţi va găzdui joi, 17 octombrie, de la ora 18.00, o nouă proiecţie de film documentar, în cadrul programului "KineDok". Anul acesta, se împlinesc zece ani de când "KineDok" aduce filme documentare unice în locuri neobișnuite - galerii, cafenele, muzee etc. - din întreaga Europă. Pe 17 octombrie, toate cele şase țări partenere vor proiecta simultan filmul ceh "King Skate".
Regizorul filmului "King Skate", Simon Safranek, este scriitor, jurnalist, DJ și cineast freelance şi și-a dedicat primul său documentar de lungmetraj fenomenului de creștere în popularitate a skateboardingului în Cehoslovacia comunistă. Realizat în 2018, filmul spune o poveste incitantă și încântător de ireverențioasă, dar pe un ton înțelept și ușor melancolic, despre căutarea libertăţii într-o societate sugrumată de regimul totalitar. Cadrele de arhivă se derulează pe un fundal sonor punk antrenant (susţinut de formaţiile The Clash, Sex Pistols, Killink Joke, Visací zámek, Miro Žbirka) şi ne fac cunoștință cu maeștrii cult ai boardului cehoslovac - Ivan Zobák Pelikán, Petr Forman și Luděk Váša - și cu stilul lor de viață nonconformist, într-o continuă petrecere de-a lungul zilelor cenușii ale epocii.
Născut în 1977, la Praga, Simon Safranek și-a început cariera la sfârșitul anilor ’90 ca critic de film, lucrând pentru importante publicații cehe de film și muzică. A regizat documentarul de scurtmetraj "The Myth" (2003), despre Nick Cave și fanii săi. De asemenea, a regizat mai multe documentare pentru televiziune dedicate muzicii. Este autor a două romane, "23" și "Fleischerei 36", care descriu experiențele trăite în Berlin.
Intrarea la proiecţie este liberă, în limita locurilor disponibile.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.