Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Accident soldat cu trei victime

Două autoturisme, conduse de un bărbat în vârstă de 47 de ani, respectiv de o femeie de 34 de ani, au fost implicate într-un accident care s-a soldat cu trei victime. Cele doua mașini au intrat în coliziune, pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Tecuci. În urma impactului, conducătoarea auto, precum și alte două femei, de 48 și 26 de ani, pasagere în cele două autovehicule, au suferit leziuni, fiind transportate la spital, pentru investigații și îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul, precum și cine este șoferul responsabil.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.