Amendați din cauza staționarilor
Doi bărbați, în vârstă de 37, respectiv, 26 de ani, au fost depistați în timp ce staționau neregulamentar. Bărbatul în vârstă de 37 de ani a condus autoturismul și a staționat voluntar pe trotuarul aferent străzii Lemnari, împiedicând astfel buna desfășurare a traficului pietonal. Cel de-al doilea bărbat a fost depistat, de polițiștii din cadrul Secției Nr. 2 Poliție Locală, că a oprit voluntar cu autoturismul în stația autobuz "Bingo", de pe strada Gheorghe Asachi, îngreunând astfel circulația mijloacelor de transport în comun. Celor doi le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 700 de lei, respectiv, 290 de lei și două puncte de penalizare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.