Accident soldat cu o persoană rănită
O persoană a fost rănită într-un accident rutier, provocat din cauza neatenției. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, în data de 18 aprilie, cu privire la producerea unui accident rutier, în comuna Drăgușeni, soldat cu rănirea unei persoane. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului, au stabilit că un bărbat, de 48 de ani, aflat la volanul unui autoturism, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, ar fi lovit o femeie, de 90 de ani, care scotea apă dintr-o fântână. Femeia a suferit leziuni, fiind transportată la spital, unde a rămas internată pentru îngrijiri medicale. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.