Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Accident rutier, în apropierea fabricii de ulei

Un accident rutier a avut loc luni, 26 aprilie 2021, în jurul orei 21:30, în apropierea fabricii de ulei „Prutul”. În coliziune au fost implicate două autoturisme: un Opel gri și un Peugeot alb. Conform martorilor, prima maşină, care venea de pe strada Alexandru Moruzzi spre strada Ana Ipătescu, nu a oprit la stop. Mai mult, viteza pe care o avea nu a făcut posibilă evitarea impactului cu cea de-a doua mașină, care venea dinspre Gară și se îndrepta spre strada Portului.

La fața locului au ajuns trei echipaje de poliție și o ambulanță. Din fericire, nu au existat victime, ci doar pagube materiale. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanţele producerii accidentului.

Locatarul casei al cărei gard a fost avariat ne-a spus că au mai existat accidente în zonă, iar gardul lui nu se află la prima distrugere.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.