Accident pe fondul neacordării de prioritate
Un accident, produs din cauza neacordării de prioritate, s-a soldat cu doi răniți. Accidentul a avut loc miercuri, la intersecția DJ 251 cu DC 43A, polițiștii Biroului Rutier Galați fiind sesizați prin apelul unic de urgență 112. Din primele verificări, a rezultat că accidentul, în care au fost implicate două maşini, s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate, unul dintre autoturisme fiind proiectat într-un stâlp de iluminat public, iar celălalt, într-o troiță de pe marginea drumului. Un bărbat și o femeie, pasageri în a doua maşină, au fost răniți, dar nu au necesitat internarea în spital. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările concrete ale producerii accidentului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.