Autoturism furat, depistat la vamă
Un cetățean bulgar, în vârstă de 49 de ani, a fost depistat, la vamă, cu o mașină furată din Germania. Bărbatul s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, la Punctul de Trecere a Frontierei Galați Rutier, la volanul unui autoturism marca Audi S8, înmatriculat în Germania, an de fabricaţie 2013. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, polițiștii au efectuat verificări suplimentare și au constatat că acesta figurează în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă cu doar câteva ore înainte de prezentarea la controlul de frontieră. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a împrumutat autoturismul în cauză de la un prieten din Germania și nu știa că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 171.500 de lei (35.000 de euro), a fost reținut, în vederea continuării cercetărilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.