România, lider nedorit la capitolul „morţi pe şosele”
În România au decedat 96 de persoane la un milion de locuitori în accidente rutiere în 2019, cea mai mare rată din Uniunea Europeană, arată datele publicate de Eurostat, biroul european de statistică. A doua cea mai mare rată a accidentelor rutiere mortale este în Bulgaria, unde 90 de persoane la un milion de locuitori au decedat în 2019 în urma unui accident rutier.
În total, în România au murit 1.864 de persoane din cauza unui accident rutier în 2019, în scădere faţă de 2009, când au decedat 2.797 de persoane pe şoselele din România. Site-ul Poliţiei Române arată că în România s-au înregistrat 8.642 de accidente rutiere grave în aceeaşi perioadă de timp, în scădere de la peste 10.200 de accidente rutiere grave în 2009.
Datele Eurostat mai arată că cele mai sigure şosele sunt în Suedia, unde s-au înregistrat 22 de persoane decedate la un milion de locuitori, în urma unui accident rutier. Urmează Irlanda (29), Malta (32) şi Olanda (34). La polul opus se află România, apoi Bulgaria cu 90 de morţi din cauza accidentelor rutiere la un milion de locuitori şi Polonia cu 77 de victime decedate la un milion de locuitori din cauza unui accident rutier.
În Uniunea Europeană, media este de 51 de morţi la un milion de locuitori din cauza accidentelor rutiere.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.