Depășire încheiată cu trei persoane rănite
Un accident produs între două autoturisme conduse de doi șoferi în vârstă de 44, respectiv, 77 de ani, s-a soldat cu trei persoane rănite. Accidentul a avut loc luni, 3 ianuarie, pe DJ 251, pe raza localității Slobozia Conachi. Din primele verificări efectuate de polițiștii sosiți la fața locului, a rezultat că în accident au fost implicate două autoturisme care, circulând din sensuri opuse, au intrat în coliziune. În urma impactului, cei doi bărbați, de 44 și 77 de ani, aflați la volanul autoturismelor, precum și o femeie, de 67 de ani, pasager într-unul dintre acestea, au suferit leziuni, fiind transportați la spital. Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând ca cercetările să stabilească împrejurările în care a avut loc accidentul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.