Șoferiță rănită în urma unui accident
O femeie, în vârstă de 30 de ani, a ajuns la spital după ce a fost implicată într-un accident rutier. Două autoturisme, conduse de femeia de 30 de ani și, respectiv, un bărbat, în vârstă de 41 de ani, au intrat în impact duminică, 6 martie, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.