Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Unde se oprește curentul electric, de luni

În perioada 6-10 februarie, lucrările programate de Distribuție Energie Electrică România impun, la fel ca în săptămânile precedente, opriri ale furnizării energiei electrice în localități din județul Galați.

În satele Munteni și Matca, vor fi opriri ale curentului electric în fiecare zi a perioadei menționate, câte 8 ore pe zi (8,30-16,30).

Și în satul Cișmele (comuna Smârdan), curentul va fi oprit în fiecare zi de luni până vineri, dar în zone diferite de la o zi la alta. Durata întreruperilor va fi, în medie, de 7 ore pe zi. În satul Smârdan vor fi întreruperi numai marți și miercuri, în zona stadionului la deal, respectiv, zona Derpan spre Galați, câte 6 ore zilnic.

Joi, 9 februarie, curentul va fi tăiat programat și în satul Foltești, în zona primăriei, bisericii DJ și în spatele SMA (de la 9,00 la 13,00), precum și în zona centru și spre vest (între 12,00 și 15,00).

Toate acestea sunt întreruperi pentru efectuarea unor lucrări programate de către DEER – Sucursala Galați. Dacă viscolul va provoca alte întreruperi, acestea sunt din altă „poveste”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.