Trenurile dintre Galați și Cluj, blocate de aluviuni
Miercuri, 5 iulie, după-amiază, aluviunile aduse de ploi pe calea ferată dintre stațiile Pojorâta şi Câmpulung Moldovenesc au dus la întreruperea circulației trenurilor IR 12830 și IR 12832 Galați - Cluj Napoca și retur. Trenul IR 12830 a staționat în Sadova, iar IR 12832 a fost oprit chiar în fața zonei acoperite de aluviuni. Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bucovina, al județului Suceava, în cele două trenuri se aflau aproximativ 450 de persoane. Îndepărtarea obstacolelor de pe calea ferată și redeschiderea circulației au durat destul de mult, astfel că s-a decis transbordarea auto a pasagerilor, în trei autocare (cu câte 57 de locuri) și un microbuz. Club Feroviar scrie că linia Pojorâta - Sadova a fost redeschisă la ora 19.40, după aproximativ trei ore, cu restricție de viteză de 10 km/oră în zona unde s-a intervenit pentru îndepărtarea aluviunilor. Primul tren care a tranzitat aceste stații a fost trenul IR 1763 Iași - Timișoara.
Sursa foto: Facebook/Club Feroviar





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.