Șofer depistat la volan fără permis corespunzător
Pe 22 iunie, în jurul orei 16,45, în timp ce erau în misiune în zona de competenţă, oamenii legii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești au oprit în trafic, pe raza localității Cuca, un ansamblu rutier, format dintr-un autoturism și o remorcă, înmatriculate în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 46 de ani.
La control, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere emis de către autoritățile române, valabil pentru categoriile AM, B1 și B, dar nu și pentru categoria BE, necesară conducerii ansamblului rutier respectiv.
Polițiștii de frontieră fac cercetări în acest dosar, la finalizarea ancgetei urmând a se lua măsurile legale necesare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.