Îndemnare şi Îndemânare (dosarele Z)

Ia ascultă, domnişoară!/ de ce-mi pui farmece-n poartă?
vrei să te iubesc în silă?/ să-ţi declar vasalitate?
târcolirea ta mă-ndeamnă/ să mă las de cumsecade...
şi-ai s-orbecăieşti prin lume,/ strâmbă, cu arcada spartă!
Doar ţi-am zis că eşti urâtă/ deocamdată, domnişoară!
doar ţi-am zis că nu sunt gata/ să te iau, să te fac doamnă!
pânda ta mă osteneşte,/ mă provoacă şi mă-ndeamnă
să-ţi arunc mănuşa, poate/ mă mai laşi o primăvară,
poate mă mai laşi o vară,/ poate mă mai laşi o toamnă,
poate mă mai laşi o vreme/ şi un timp, să vezi cum doare
graba ta de-a-ţi cere mâna/ când nu am îndemânare,
nu-s de nasul tău, duduie/ care (zilnic) mă condamnă!
Doamne, du-o la-ndreptare,/ dacă vrei să-mi fie dragă
sclava vrerii tale-n veacuri,/ chioară, strâmbă, cotonoagă!
Doamne, uită-te la mine.../ Doamne, apără şi iartă...
dacă vrei să nu-(ţi) mai umble/ Moartea cu arcada spartă!