Lucrare de Control...în Oglindă (II)

(!) da, mai baţi o dată...iarăşi e zadarnic.../ cineva din umbră-ţi taie apetitul,
golul ricanează şi-ţi încurcă drumul,/ increatul urlă şi îţi scuipă-n blidul
plin până la gură cu himere crude,/ cu himere coapte şi alte himere...!
vezi ce face timpul? vezi ce face timpul!/ nu dă nici o şansă, chiar de i se cere,
chiar de i se pune pe-ndărăt lucrarea.../ chiar de-i spargi eternul-sadicul tic-tac,
n-are nici o milă, trece, trece, trece.../ este fix tot timpul, sec şi polifag (!)
 
(!) cât e ceasul? iată, nu ştii cât e ceasul,/ dar te uiţi la cifra recilor cadrane,
plângi de revelare, râzi de relevare,/ crezi că eşti pe fază, nu crezi că te-nşeli...
cât de mincinoase-s apele oglinzii.../ (date-n perspectiva cestor socoteli)...
puse aprioric şi-ademenitoare,/ să-ţi paralizeze răzgândiri spontane,
să te vezi (întruna) doar basma curată,/ să (nu) ţi se pară că (n)-ai priceput
cum se desfăşoară şi cum se-nfăşoară/ farmecul când visul (nu)-i contrafăcut (!)
 
(!) ştii câte este ceasul!...intri-n ceste ape,/ parcă eşti afară, parcă ţi se pare
c-ai mai fost aicea, c-ai mai fost o dată,/ când (ne)cunoscutul (nu) era-ntrebare,
era doar răspunsul cel care cuprinde/ prima provocare-n primul necuprins,
unde nu există (încă) (ne)murire,/ unde-nvingătorul este şi învins,
unde întâmplarea este cel mai sigur/ fenomen al stării fără contra(stare) –
prima (in)somnie fără paradoxul / „care oarecine” (?!) „care oarecare” (?!)
 
(!) câtă naivitate ai, şi nu-ţi ajunge.../ încă tot mai cauţi, poate se opreşte
clipa şi în dreptul majestăţii tale:/ ne(re)cunoscutul...majestăţii tale:
ne(mai)priceputul...poate i se face/ milă, şi te strânge-(n braţe) omeneşte,
şi te ia cu sine dincolo de-oglindă/ – unde-s doar nimicuri reci, fundamentale –
şi-(ţi) prezintă scuze, şi-(ţi) cere iertare,/ şi te instruieşte cum se trece printre
ceste paralele ne(de)termina(n)te:/ cine vrea, să iasă (?!) cine vrea, să intre (?!)
 
(!) vezi ce face timpul! vezi ce face timpul?/ fii atent mai tare, uită-te mai bine:
vezi ori nu, e-o farsă a închipuirii,/ e-o scamatorie a eternităţii
ca să crezi că este, şi că acest „este”/ nu are „da capo”, nu are „al fine”!...
altfel spus, ia-ţi sama: mijlocul secundei/ e o (in)finire a singurătăţii
tale-n spaima(somnul) cestelor himere/ cu determinare veselă sau tristă:
dacă se trezeşte cel care-(ţi) visează.../ ai să vezi că timpul(spaţiul) nu există (!!)