Două Epistolii către Două Aniversări

1. Bună ziua, domnule Mihai Eminescu
Mă uit „La steaua...”...da, la Steaua ta/ înmărmurită în Eternitate,/ lângă cei care sunt şi-au fost Shakespeare,/ Alighieri, Dostoievski...poate/ îmi desenez Lumina ta şi-a lor/ pe frunte, pe cărare, înc-o dată/ şi înc-o dată...până când voi şti/ că nu mi-i Viaţa/Moartea necurată,/ că tot ce am e şi din Duhul tău,/ şi din Văzduhul Poeziei tale,/ din crederea că Eşti şi că Sunteţi/ pure şi simple Roţi Universale!// Sigur că da...fac Sufletului tău/ aleasă şi Înaltă Plecăciune,/ gândesc în basme şi vorbesc mereu/ în Strălumina ta: Dimensiune/ a Poeziei fără de cusur/ în centrul Ne/Supus al unui Sine/ Străjer de Iad şi Rai, Numărător/ şi Numitor al Vrerilor Divine!// Mărturisesc: mă sui în Cartea ta/ şi mă dau jos în fiecare seară;/ numai aşa cred că aduc aici,/ acum frumoasa ta Odinioară;/ numai aşa îmi pare că mai pot/ a şterge Lăcrămarea Ţării ceste/ prea năclăite de sperjuri şi răi,/ de călcători pe Legile Celeste,/ de cei pe care i-ai (de)scris atât/ de-adevărat în Satirele tale,/ care-au ajuns cârmuitori de nat/ şi scuipători pe Cruci şi Catedrale!// Declar aşa: Moldova stă pe Drum/ şi te aşteaptă-n fiecare Poartă.../ poate „cobori în jos, luceafăr blând”,/ să-(mi) faci...(din Viaţă!)...Artă pentru Artă!// Mărturisesc: te-aştept „sara, pe deal”,/ să-mi spui cea mai adâncă Elegie/ din care ne veghează Mama ta/ şi-a mea şi-a lui şi-a ei...în Veşnicie!
 
2. Bună ziua, domnule Victor Cilincă
Se făcea că te visez, Prietene de Literă şi de Candoare!.../ şi se făcea că mergem să vopsim curcubeul alb-negru al Copilăriei,/ să ne jucăm cu Carul Mic şi Carul Mare,/ cu sferturile şi cu jumătăţile noastre de Cerc pe Aria gratuită/răscolitoare a Ciocârliei!/ se făcea că citeai tare Carl Sandburg şi Rudyard Kipling!/...că ne uitam pe coclauri şi ne căuta şi ne striga Mama, să ne (a)ducă Acasă!/...iar nouă ne dădeau Lacrimile de Mirare şi de Admirare!/...şi salvam de la moarte câte un Paing!/...şi câte un Greier călcat în picioare!/...şi câte un Cuvânt uitat şi azvârlit la gunoaie!/...şi ce Pură şi Simplă era Viaţa!...şi ce Frumoasă!/...era ca de Acum până Atunci de Frumoasă!/...era ca de Atunci până Acum de Frumoasă!//
Se făcea că te visez în Noaptea veşniciilor Scurte şi a vremelniciilor Lungi!/...şi se făcea că noi nu călcăm Niciodată cele Zece Porunci!