Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CRONICĂ DE CENACLU | Ce este poezia?

În „Estetica”, Benedetto Croce povestește parcursul contra-intuitiv al poeziei. Ea a apărut înaintea prozei, până și legile Antichității erau scrise în versuri. Dar poezia, în contextul marilor poeme ale Antichității, era mai degrabă narativă. Poezia lirică de astăzi, metaforică, s-a inspirat din... discursurile marilor politicieni ai Antichității. Poezia a născut mereu controverse, și-a forțat mereu limitele. La aproape trei milenii distanță de Homer, într-o zi de vineri foarte călduroasă de ianuarie, Florin Buzdugan ne-a prezentat câteva texte drept poezie. Chiar dacă, după cum vedem mai sus, trebuie să evităm etichetele, putem, totuși, discuta aprins până seara târziu, pro și contra, dacă ceva este sau nu este poezie. Nu avem o concluzie, dar avem puncte de vedere argumentate. Iar frumusețea poeziei stă mai degrabă în căutarea ei continuă decât într-o formulă definitivă.

Nu au profunzime. Sunt mai mult un joc de suprafață. E prețios și iconoclast. Lipsește un „ceva” liric. Cuminte și ticăit, didactic. (Stela Iorga)
E o etapă teribilă fără de care nu am putea ajunge la următoarea etapă. (Carmen Neacșu)
O ușă trântită în nas. Poate că nu a găsit cuvintele care să ajungă la noi. Totuși, aș recomanda aceste texte. (Ana Maria Panagatos)
Ceea ce lipsește din aceste texte este poezia. Am citit texte bune de la Florin, dar textele de față lasă de dorit. Chinuite. (Marius Grama)
Este poezie! Se practică acest gen de poezie, mai ales la București. Au atmosferă. Discursul liric este cursiv. (Anca Șerban Gaiu)
Totul este scris corect. Le-a bibilit. Sunt niște texte grele. Ar trebui citite cu atenție. (Nelu Păcuraru)
Poeme scrise pe caniculă. (Paul Budeanu)
Enervant e când toată lumea are dreptate. Îmi aduce aminte de Cristian Biru. A vrut să șocheze prin limbaj și prin construcție. Textele degajă o furie extrem de puternică. (Octavian Miclescu)

Prin vot democratic, cenaclul se va întâlni vineri, 19 ianuarie, orele 18, la Librăria Humanitas Galați. Acolo, tânărul prozator Tudor Ganea își va lansa cele două romane publicate la editura Polirom, „Cazemata” și „Miere”. Câștigător al premiului Tânărul Prozator al Anului pe 2016 și 2017, Tudor Ganea se remarcă printr-un stil cu o dinamică excelentă și cu o imaginație debordantă. Va fi o seară pe cinste. Vă așteptăm cu drag!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.