Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Inaugurarea Monumentului apărătorilor oraşului, un adevărat spectacol naţional

O oră şi  45 de minute de istorie reconstituită în stradă, cu emoţie şi atractivitate, va fi dăruită sâmbătă gălăţenilor şi nu numai.  De la 11,00 în faţa Monumentului ridicat la intersecţia străzilor Brăilei şi I. L. Caragiale (zona Stirex), Fanfara „Valurile Dunării” a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” va întâmpina oficialităţile cu intonarea Imnului de Stat al României, aflăm dintr-un desfăşurător trimis de Muzeul de Istorie.

Urmează ceremonia de dezvelire a Monumentului “Apărătorii oraşului Galaţi”, apoi slujba religioasă. După alocuţiuni referitoare la însemnătatea evenimentelor de acum un veac, este estimat ca la ora 11,35 să fie decernate plachete, medalii şi insigne omagiale. Rapsozi populari din Cahul, Republica Moldova, ne vor bucura, zece minute mai târziu, cu un spectacol. Actorul Vlad Vasiliu, cunoscut şi pentru interpretarea unor personaje istorice în spectacole stradale, inclusiv pe generalul Henri Berthelot, va susţine un scurt moment liric.
Pentru ora 12,00, este programat un spectacol extraordinar de plăcut ochiului: o demonstraţie de reconstituire istorico-militară susţinută de Asociaţia „Tradiţia Militară” Bucureşti, Asociaţia Culturală „Tomis” Constanţa şi Asociaţia „Deutsches Freikorps” Bucureşti. Vom afla lucruri inedite: prezentarea echipamentului militar de epocă, a drapelului şi a armamentului. De asemenea, o atracţie specială va consta în mânuiri de armă şi o reconstituire a ceremoniei de depunere a Jurământului Militar, conform Regulamentelor din anul 1918. Mai mult, vom avea parte şi de... război: o  scurtă simulare de bătălie!
Începând cu ora 12,20, “În memoria tuturor militarilor români din Primul Război Mondial vor fi trase trei salve de infanterie şi se vor depune flori la Monumentul Apărătorii oraşului Galaţi”. O paradă militară, atractivă de asemenea pentru public, va încheia evenimentul, spre orele 12,45.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.