Poezie răscolitoare, Destin tulburător (VI)

Trebuie să Re/Cunoaştem: Adriana Sitaru nu-şi aparţine! s-a în/scris, se în/scrie pe alte Coordonate! S-a desprins de Trup, de Sine, de Suflet...şi s-a dat merinde Cuvântului! ea face parte dintre cei foarte puţini şi fără de care Cuvântul nu (se) poate Exista/Trăi! ea-i pâinea şi sarea Cărării Lactee! ea-i vinul Minunii! ea nu-şi găseşte compatibilitate/corespondenţă în afara Cuvântului! ea chiar se AFLĂ printre rarele, foarte rarele cazuri în care Demiurgul NU A GREŞIT!
Parafrazând-o pe poeta Carmelia Leonte, Adriana Sitaru „are eternitatea mării/ şi sfidează, nepăsătoare, ţărmul”! Sfidează ţărmul la care o invocă şi o aşteaptă toţi fenicienii şi toţi vikingii lumii, ca pe o Corabie cu pânze de Păianjen! Toţi iubitorii şi cititorii de Poezie o imploră şi o aşteaptă! Ca pe o Zee a Metaforei o aşteaptă! Ca pe Zeiţa Idun o aşteaptă!...„Ce fel de umbre trec peste noi,/ Umbră de fată amară,/ Umbră de clopote, spălate de ploi/ Şi virgule turnate în ceară?// Ce fel de umbre ne încolţesc/ Înfrigurate, în sânge?.../ Simt că nu mai pot să iubesc/ Şi-o umbră în suflet îmi plânge.// Poate e umbra zeiţei Idun,/ Obosită de toamnă şi moarte,/ Cu ea împreună mere adun/ Pentru zeii ce bântuie-n noapte./ Poate sunt umbrele vieţilor mele/ Ce s-au scurs demult pe pământ,/ În care aleargă nebunele iele/ Până la tine-n Cuvânt.// Ce fel de umbre trec peste noi/ Ca nişte oglinzi scandinave,/ În anotimpul Marilor Ploi/ Şi-al zeiţelor veşnic bolnave?/ Poate sunt umbrele morţilor mele/ Ce s-au scurs demult în pământ/ Şi zboară acum în galop către stele,/ Drept la tine-n Cuvânt.”//...Nu? Sigur că da!
Poate Ceva/Cineva pentru ca să spună măcar o silabă împotrivă? Eu nu cred că poate! Numai un ipocrit poate! Numai un pizmătareţ/impostor poate! Numai un fariseu poate!
Astăzi, după de/săvârşirea acestor rânduri, mă duc la Biserică! Să bat Clopotul mă duc! În dungă să-l bat! Întru Sănătatea Apropiatei Noastre, Poezia, să-l bat! Că-i în Pericol! În mare Pericol se află Poezia! Şi-am să-l bat până tace! Până trece Pericolul am să-l bat! Şi până când auzi-o-voi pe Adriana Sitaru rostindu-se: „Curcubeu mai cărunt ca uitarea,/ Asmute asupra mea marea,/ Şi-atunci eu voi arde mai tare/ Ca un jertfelnic fără hotare.”//...Şi eu? Eu ce să mai zic? Eu atâta mai pot: „Mulţumesc pentru Dezlegare la Lacrămi, la Iubire şi Pace!// Eu cred că ACEASTĂ FEMEIE există/ unde nu există Încolo şi Încoace!”...NEC PLUS ULTRA!