O mie şi una de Stele (către Vasile Valache, Odinească-se în Pace, Respect!)

„La Vasile”...mi-aduc n-amintire
vorba matale calculată de trei ori şi (s)pusă cu persuasiune
pentru cei care nu voiau să priceapă
ce-nseamnă soare(nu)(mai)răsare, ori soare(nu)(mai)apune,
ori (nu)(mai)(merge)(şi)(aşa)...
şi toată suflarea nu avea cum să nu (te) înţeleagă,
nu avea cum să nu-şi ia/dea samă
şi s-o păstreze, cel puţin până la ieşire, ca pe un bon fiscal,
ca pe o lege, respectată şi întreagă...
pentru că, în caz contrar, era mamă(mamă)(dor)(de)mamă,
era dă(mamă)cu(biciu-n)(mine)...
şi chiar nimeni nu era un (biet)oarecare sau (biet)oarecine!
 
„La Vasile” – în colţul lumii cu bune şi rele –
încă se întâmplă respect şi lacrimă de o mie şi una de stele!