Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Tezaur folcloric gălăţean, restituit publicului

O culegere de folclor gălăţean tipărit şi înregistrat electronic va fi oferită publicului nostru şi va ajunge astfel şi în tezaurul naţional, printr-un proiect judeţean derulat în cadrul unui parteneriat cu Ministerul Culturii. Concret, Centrul Cultural "Dunărea de Jos" (CCDJ) va găzdui, vineri, 23 februarie, de la ora 12,00, lansarea primului volum al cărţii "Obiceiuri de iarnă la Dunărea de Jos" - antologie de colinde şi datini din judeţul nostru, informează Serviciul Cercetare, Conservare şi Valorificare a Creaţiei şi Tradiţiei Populare, din cadrul CCDJ.

Cartea este rodul derulării, anul trecut, de către CCDJ, a proiectului de cercetare "Tezaur etnofolcloric" şi al celui de editare CD/DVD/tipărituri numit "Valori autentice ale creaţiei populare din judeţul Galaţi", desfăşurate în cadrul programului "Pomul vieţii". Centrul Cultural gălăţean se alătură astfel, la nivel naţional, programului "Cultura tradiţională - potenţial naţional contemporan", iniţiat, prin Direcţia Patrimoniu Imaterial, de către  Institutul Naţional al Patrimoniului, instituţie subordonată Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Informaţiile din paginile cărţii şi de pe CD-ul ataşat se regăsesc, începând din 2017, şi în arhiva Institutului Naţional al Patrimoniului. La lansare vor fi prezenţi autorii cărţii şi reprezentanţi ai Direcţiei Patrimoniu - Bucureşti.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.