Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Alexandru Mironov va susţine o conferinţă la Galaţi

Vineri, de la ora 15,00, în Sala Auditorium de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi, va avea loc conferinţa "Despre comunicare în ştiinţă", susţinută de profesorul Alexandru Mironov, alături de astronomul Cătălin Beldea, de la revista "Ştiinţă şi Tehnică".

Alexandru Mironov, cunoscut publicului larg ca scriitor şi jurnalist în domeniul ştiinţei, critic SF şi senior-editor la revista "Ştiinţă şi Tehnică", va susţine prezentarea cu titlul "2038 - Cum va fi lumea peste 20 de ani?", în care va vorbi despre ascensiunea Homo Sapiens, despre dezvoltarea tehnologică din ultimii ani sau despre visul pământenilor de a cuceri alte lumi din sistemul solar şi, de ce nu, din galaxie şi dincolo de aceasta.

Cătălin Beldea va prezenta "Marea Eclipsă Americană", respectiv evenimentul astronomic din 21 august 2017, care a avut loc în Statele Unite ale Americii. Atunci, SUA, după 99 ani, au fost traversate de banda unei eclipse totale de Soare, de la vest la est. Cătălin Beldea a avut oportunitatea să organizeze o expediţie la faţa locului, avându-i "coechipieri" pe Alexandru Mironov şi Dumitru Prunariu.
La finalul prezentărilor, publicul va putea interacţiona cu invitaţii, prin întrebări legate de cucerirea spaţiului şi despre viitorul omenirii.

Intrarea la conferinţă este liberă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.