Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Muzică tradiţională, cu instrumente de muzeu

Un concert inedit va avea loc sâmbătă, 24 februarie, de la ora 20,00, la 55 Pub, cu formaţia "Trei parale". Este vorba de un grup revivalist bucureştean, ce face uz de o documentare minuţioasă în domeniul culturii muzicale tradiţionale. Un rol important în acest sens îl are Florin Iordan, etnomuzicolog în cadrul Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti şi conducător al formaţiei. În alcătuirea repertoriului sau conturarea stilului interpretativ, membrii formaţiei se bazează pe folosirea unor modalităţi de cunoaştere cum ar fi expediţiile prin sate şi lucrul cu diverşi muzicanţi bătrâni, audierea unor înregistrări vechi de teren, realizate de Constantin Brăiloiu sau Bela Bartok, documentarea din diverse volume de folclor muzical, studiul unor transcripţii din secolul al XIX-lea (A. Pann, G. Ucenescu, D. Vulpian, etc.). Grupul foloseşte instrumente vechi, aproape dispărute în mediul tradiţional şi puţin folosite în lumea contemporană urbană: diverse fluiere (fluierul ciobănesc, cavalul, fluierul fără dop, fluierul gemănat, tilinca), cobza, viela, drâmba, diverse instrumente de percuţie (toba, vuva, daireaua).
Preţul unui bilet este de 25 de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.