Respect şi Candoare fără de Arginţi (III)

Se aude Ileana Mălăncioiu! „Ajunsesem la ea, băteam la poartă,/ i-am auzit glasul uşor înăbuşit/ şi paşii de dincolo de zidul de piatră/ – şi-am început să strig că am venit.// Cine eşti, m-a-ntrebat, şi pe cine cauţi,/ nu mai ştiu când şi unde am fost fericiţi,/ surorile mele sunt fetele moarte/ la treizeci de ani neîmpliniţi.// Nu-ţi aminteşti de mine, mă rugam,/ ţi-am adus anemone şi cartofi copţi/ şi-am stat neclintită la capul tău/ şapte zile şi şapte nopţi.// Ai murit în braţele mele, voiam să-i mai spun,/ dar nu avea cine mai spune şi nu avea cui,/ ea-mi deschisese poarta, dar eu tocmai aflasem/ că nimeni nu moare în braţele nimănui.”...Cum să nu pierzi noţiunea TIMP în mijlocul acestor Cuvinte despre Cineva Drag? Se aude Serghei Esenin! „Ce gânduri fruntea asta/ va mai scorni îndată,/ ce potrivite lucruri/ va mai avea de spus?/ Cu slovele lui şterse/ pe masa-ntunecată/ răvaşul ei mai zace/ în faţa mea deschis.// Ea-mi scrie: Puiul mamei/ dacă ţi-i dor de-acasă/ atunci te rog pofteşte/ de sărbători la noi,/ s-aduci nădragi tătucăi,/ mie-o broboadă groasă/ – la moi sunt tare multe/ necazuri şi nevoi.// Că eşti poet de seamă/ n-am nici o bucurie,/ că faima cea deşartă/ mi te-a băgat în jug./ Era cu mult mai bine/ ca din copilărie/ să fi umblat pe câmpuri/ cu braţele pe plug.// Bătrână sunt şi trupul/ abia mă mai ridică/ şi dacă tu departe/ prin târguri nu plecai/ eu astăzi aveam noră/ frumoasă şi voinică/ şi pe genunchi dam huţa/ un nepoţel bălai.// Dar tu copiii voştri/ i-ai risipit prin lume,/ ţi-ai dat uşor nevasta/ unui bărbat străin./ Şi singur, fără sprijin,/ nu ştiu de ce anume/ în vălmăşagul crâşmei/ te-ai cufundat deplin.// Tu, sufleţelul maicăi,/ Serioja, ce-i cu tine?/ Erai aşa cuminte/ şi-aşa de gânditor,/ încât spunea tot satul:/ ce fericit e-n sine/ şi Aleksei Esenin/ că are-aşa fecior.// Dar tu nădejdea noastră/ o amăgişi amarnic./ De asta-n suflet chinul/ şi grijile se-nfig,/ căci tatăl tău, săracul,/ a tot crezut zadarnic/ că stihurile tale/ or să ne dea câştig.// Din ce primeşti din ele/ tu nu ne poţi trimite./ De asta dureroase cuvintele-şi fac loc./ Eu, una, ştiu din cele/ de tine pătimite:/ poeţilor parale/ nu li se dau deloc.// Acum trăim ca-n beznă,/ necazul ne tot bate/ şi la gospodărie/ n-avem un cal măcar./ De-ai fi rămas acasă/ am fi avut de toate/ şi, cum eşti plin de minte,/ erai de mult primar.// Am fi trăit ca lumea/ sub anii ce ne cearcă,/ tu nu ştiai ce-i truda şi zbuciumul pustiu,/ eu ţi-aş fi pus nevasta/ să ţese şi să toarcă/ pe când tu bătrâneţea/ ne-o linişteai, ca fiu.”...(Stai aşa!)