Cele mai noi şi cele mai bune filme poloneze, la Galaţi
Institutul Polonez din Bucureşti şi Muzeul de Artă Vizuală organizează începând de astăzi, până duminică, 18 martie, CinePOLSKA – Festivalul Filmului Polonez, singura ocazie din an pentru a vedea la Galaţi cele mai noi filme poloneze, premiate în ultima vreme în Polonia şi în lume.
Spectatorii din Galați vor putea vedea patru filme poloneze. Astăzi, 15 martie, va avea loc proiecţia producţiei americane „Grădina speranţei”, realizată de regizoarea de origine neozeelandeză Niki Caro. Filmul vorbeşte despre familia Antoninei şi a lui Jan Żabiński - directorul Grădinii Zoologice din Varșovia şi soţia lui – care, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în vila lor aflată pe terenul grădinii zoologice, au salvat peste 300 de evrei. Pentru ajutorul dat evreilor, cei doi polonezi au primit titlul de „Drept între Popoarele Lumii”.
Cu ocazia împlinirii anul trecut a 150 de ani de la naşterea Mariei Skłodowska-Curie, vineri, 16 martie, va rula o coproducţie internaţională în regia lui Marie Noëlle. Rolul genialei laureate poloneze a premiului Nobel este jucat de Karolina Gruszka, o actriţă cunoscută şi foarte talentată, iar pe ecran este prezent, printre alţii, şi renumitul actor polonez Daniel Olbrychski. Filmul o prezintă pe Maria nu doar în rolul de cercetător, dar şi ca mamă, şi, mai înainte de toate, ca pe o femeie hotărâtă şi independentă. Aceste ultime două trăsături au fost nu o dată cauza problemelor sale, şi, cu toate acestea, mulţumită lor a reuşit să obţină succese uriaşe admirate de însuşi Albert Einstein, cu care se împrietenise.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.