Lucrare de Control la Opaiţul Morţii (Odă îngerului Păzitor) (II)

L-am aşteptat o viaţă-ntreagă/ – din cărţi (l)-am învăţat cum este
avers al Ne(De)Săvârşirii,/ dar şi revers – câte o dată
m-am cătrănit şi-am zis „adio,/ zvârli-ţi-ar Dumnezeu tempeste
pe Calea spre (Ne)Norocirea/ mea de-a fi fost în Acoladă,
de-a fi discipolul Uimirii,/ de-a fi sub talpa Poeziei
un Licurici Defect, un greier/ (Ne)Credincios Vioarei sale,
un Vultur fără noimă-n Susul/ şi-n Josul sfânt al Ciocârliei
când vine toată Primăvara,/ dar cu Greşeli Gramaticale”!
 
L-am aşteptat o viaţă-ntreagă.../ din Sus, din Jos, de Ori(Şi)Unde,
dar nu ştiu ce cumplit Arhanghel/ a smuls din Aripa Nădejdii
lui şi a mea deopotrivă,/ ne-a spus cuvinte furibunde,
ne-a făcut semne interzise,/ ne-a umplut Calea cu Primejdii –
dar tot mai Credem în Cea Clipă,/ tot mai avem Acea Smerire
în faţa Sanctităţii Sale:/ stăpânul cel cu Centru-n Moarte,
stăpânul cel cu Centru-n Viaţă,/ Focar de Pace şi Iubire,
cel ce Împarte Drăgostire/ chiar şi când credem că Desparte! 
 
L-am aşteptat o viaţă-ntreagă/ – Stoicism?...Trufie?...Naivitate?...
sau, pur şi simplu, este-o Dare,/ un Cod, o Lege, o Cutumă? –
l-am aşteptat printre cuvinte/ Calde şi Reci, (Ne)Vertebrate,
sub Lăcrămarea unei Stele/ care-mi dă ghes, care-şi asumă
ziua şi noaptea mea-n (De)Mersul/ Ireversibil, care-mi bate
la geam, să nu mă prindă Moartea/ pe-alături de Eternitate
şi să nu uit că pentru-Această/-Ncăpăţânare-ntru-Ntâlnire
sunt bun de Slavă şi de Plată.../ chiar (Prea)Slăvire, (Prea)Plătire!
 
L-am aşteptat o viaţă-ntreagă.../ m-am lins pe bot, ştiind că vine
măcar să-mi spună Paradoxul:/ „tu Eşti Inexistent! vezi bine?
dacă nu vezi, azvârle-ţi Ochii/ Închipuirii tocmai Unde 
s-a spulberat Prima Secundă/ cu tot cu-nscrisurile Sorţii...
şi ai să afli cum Lumina/ nu-şi pierde Timpu-n Amănunte,
cum pentru tine umple-n Taină/ Opaiţul Secret al Morţii!” –
[Aşa să-mi spună...şi să plece/ unde nu-i Nimeni să-(l) Înfrunte!]
 
Eu...ce să fac? i-ascult Povaţa/ Imaginară: dau Vestire
că n-am să-(i) cer Eternităţii/ nici Milă, nici Despăgubire,
că am Atâta cât mă bizui/ să Cred că Moartea nu (mă) Doare –
mă duc să (mă) Aprind din nou/ (la) Steaua mea (Ne)Muritoare
şi să mă-ntorc în Viitorul/ cel fost Prezent Odinioară,
când învăţam Acestea toate,/ să-mi fie Dragi Ultima Oară!...
Astfel – frumos, corect şi clar – / urmez Himera şi Proiectul:
îţi mulţumesc, Deşertăciune,/ sunt Robul tău şi-ţi port Respectul!