Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Expoziţie pe tema celui mai nou monument din Galaţi

O expoziţie de fotografie cu ilustrarea monumentului "Apărătorii oraşului Galaţi" este inaugurată astăzi, de la ora 11,00, în Sala paşilor pierduţi din incinta Universităţii "Dunărea de Jos". Invitat la deschiderea evenimentului este colecţionarul gălăţean Costel Gheorghiu.
De asemenea, tot astăzi, în Sala Senatului aceleiaşi universităţi, se va desfăşura şi o dezbatere pe tema evocării evenimentelor din 7-9 ianuarie 1918, în contextul Anului Marii Uniri. Moderator este profesorul doctor Arthur Tuluş, iar invitat pentru a vorbi despre însemnătatea evenimentelor din urmă cu un secol este colegul nostru, scriitorul şi jurnalistul Victor Cilincă. 

Scurt istoric

Galaţiul a fost numit ”oraş erou şi a fost decorat de Regele Italiei, prin generalul Pietro Badoglio (1921) şi de Preşedintele Franţei, prin generalul Henri Mathias Berthelot (1922), acordându-i-se ”Crucea de Război a Italiei” şi ”Crucea de Război a Franţei”.
În anul 1923, Societatea „Luptătorii Patriei, a demobilizaţilor ofiţeri şi grade inferioare” din Galaţi, a propus Primăriei ridicarea unui Monument închinat Apărătorilor oraşului Galaţi. Monumentul a fost realizat de marmorarul Ioannis N. Renieris şi amplasat la întretăierea străzilor Brăilei cu Balaban. Din raţiuni aşa-zis „edilitare”, monumentul a fost demolat în anul 1962.
Consiliul Judeţean Galaţi prin Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, a finanţat refacerea acestui monument-simbol pentru comunitatea noastră.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.