Despre cum se măsoară pământul şi cine răspunde când vine mâine

(poem tradus dintr-o limbă moartă pe câmpia română)

Tata mă roagă să măsor pământul
pe care-a scris atâtea versuri mama
cu sapa, toată viaţa, învăţându-l
să-mi strige blând: si vis amari, ama!

Măsor cu pasul şi îmi dă o mie
şi-un pas…un fel de linişte îmi vine,
un fel de gata, toată lumea ştie…
tata mă roagă să măsor mai bine!

Şi iar păşesc…de data asta-i gata,
nu mai măsor pământul niciodată…
mă uit la cer şi îl aud pe tata:
ai grijă, vine mâine să te vadă!

Mă duc pe câmp, încep să stau…văzându-l
aşa frumos descris şi scris de mama,
citesc, recit, măsor şi-ntreb pământul,
şi-mi dă la fel: si vis amari, ama!