Catharsis fără Sfârşit (mic...tratat de amăgeală)

Mă amăgeşte-al mării marmorean murmur
când cântul de sirene nu ştie să mai tacă
şi mă-nfioară cu-arfa lor mătăsoasă, dacă
ştiu să le-ascult melosul indiferent şi pur!
 
Şi pur mă ştie-n pururi, de când am înţeles
ce se ascunde-n umbra înaltelor abisuri
ale răbdării celor care-au făcut din visuri
tot ce-nsemnează viaţă-ntre rugă şi eres!
 
Mă amăgeşte glasul cestor făpturi de când
am coborât aicea, printre idei mărunte,
să văd cum nepăsarea începe să scufunde
(râzând) pământu-n apă şi apa în pământ!
 
Le-ascult fără sfârşire...mi-s linişte şi dragi,
mi-s cele ne/miloase...le caut o salvare:
murmur la ţărmul mării şi cer continuare
pentru naivi demonici şi paradiziaci!