Psalm pe Genunchi (la mormântul copiliţei Cristina Ioana Bălan, o Lacrimă de Veci!)

(!) când pământul tot intră în apă
şi apa toată intră în pământ,
când oamenii se ţin de balustrada uitării
şi nu se mai ţin de cuvânt,
când nici înţeleptul nu mai poate să priceapă
cum „deasupra” este egal cu „dedesubt”
şi drumul dintre alfa şi omega e întrerupt,
când numărătorul se răsteşte la numitor
şi-l face să plângă de cuminecătură şi de dor,
când literele fug din biblie
şi caută drept credinciosul cu lumânarea –
stai pe genunchi în altarul poeziei şi spui:
aici odineşte roaba lui dumnezeu,
privighetoarea (!)