Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

DESPRE (ezoteric tangou)

Şi urc şi urc şi urc... şi gata.../ am ostenit şi mă opresc,
mă uit în jururile toate:/ nu sunt ceresc nici pământesc,
şi mi se face-nfricoşare,/ şi dau în lăcrămări de spaimă,
şi-aud o voce abisală/ cum hohoteşte şi îngaimă
ceva despre compasiune,/ despre minciună şi regret,
ceva despre ireversibil,/ despre cum am putut să cred
că voi ajunge până-n capăt,/ despre nimic şi despre tot,
despre "era frumos şi bine/ să fii nevolnic şi apod,
să stai pe marginea secundei/ şi să nu vezi şi să n-auzi
şi să te bucuri că te afli/ cel mai mofluz printre mofluzi",
despre "să fi rămas acolo,/ prost şi netrebnic şi banal,
decât să te trezeşti aicea,/ (sur)prins (contra)universal",
ceva despre nenorocire,/ neşansă, risc şi nenoroc,
ceva despre zădărnicie,/ chiar dacă tremur şi mă rog!
Sigur că da - se-nchide uşa/ la orice posibilitate -
încerc oprirea din cădere.../ dar, din cădere, nu se poate!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.