Două bijuterii ale Poeziei Universale (VI)
Dacă s-ar construi o Antologie/Catedrală Universală a Poeziei de/spre Toamnă şi Dragoste şi Rostogolire Genuină printre Cântecul de Leagăn şi Prohod, sigur Luminiţa Mihai ar face parte din primii o sută de poeţi ai acestui Florilegiu, al acestei Arhitecturi! Iată, sprijinim afirmaţia cu superbul poem „de parcă toamnă n-a mai fost”!...„e frig de parcă-i toamnă e frumos/ vântul întoarce păsări şi inimi pe dos/ dumnezeu îşi sprijină tâmpla de pământ/ aud câini vagabonzi cum latră şi plâng// e atât de frumos că ţi-e dor să scrii/ cu sânge de lup pe albastre stihii/ pe sânii iubitei cu umbră de faun/ pe umerii iubitului că tăcere de clovn// e atât de frumos că poţi să şi mori/ e toamnă din călcâie până în zori/ e toamnă-n cuţite zvârlite-n pământ/ e toamnă-n mâini tinere şi-n legământ// îmi pun pălăria şi rochia tristă/ şterg obrajii ploii c-o rătăcită batistă/ şi plec de mână cu poemul meu/ să-mi sprijin tâmpla de dumnezeu”//...Sigur că da!...Sigur că da! „Spitalul de păpuşi” este Cartea/Lucrătura unui Orfevru, e o demonstraţie Pură şi Simplă de Filigranare, de recunoaştere sinceră a Lacrămilor Amare din ochii Deşertăciunii!...„poartă tu poemele în locul meu/ – i-am spus prafului – / dar el a preferat să îmbrăţişeze/ un manuscris antic, indescifrabil// purtaţi voi poemele în locul meu/ – le-am spus lucrurilor – / dar ele au preferat să rămână/ obişnuite şi singure// poartă tu poemele în locul meu/ – i-am spus lui dumnezeu – / dar el e prea ocupat, ca întotdeauna,/ de veşnicul recensământ al populaţiei// atunci le-am adunat pe toate într-o desagă/ şi le-am agăţat de lacrima mamei// nu ştiu ce-i cu mine, de la o vreme/ – de câte ori plâng, pot să văd interiorul lacrimii,/ pot să-mi citesc lacrima.../ şi simt cum sub coasta mea stângă/ bate o inimă şi jumătate”//...Sigur că da! Într-o discuţie cu poetul Ioanid Romanescu, mi-a spus o frază uluitoare: „Poezia să facă şmotru cu mine: ori capul de piatră, ori piatra de cap! Oricum, se cuvine să pierd cu asemenea regină!”...Aşadar, doamnelor şi domnilor, exact asta face Luminiţa Mihai: are grijă de Regină (de Poezie, adică) folosind-o, purtând-o în rochie de Cenuşăreasă, de Mireasă, de Bal, de Seară, de Borangic, de Stambă!...„absenţa mea va ara pământul/ cu toate textele pe care nu am reuşit să le scriu// mi-am fumat timpul ca pe o ţigară,/ m-am răstignit ca pe cruce, pe târziu// aduceţi cuiele/ – din lemn dulce să fie – / şi bateţi cu ciocanul de pământ/ în palma mea pururi pustie”//...Uite aşa am scris noi despre Luminiţa Mihai, membră a Uniunii Scriitorilor din România! RESPECT!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.