Notă de Plată (I) (dosarele Z)
Mă urmăreşti ca un blestem
cu haine şi cu inimă de zână -
ai tot ce n-am, ai tot ce vreau şi ştiu:
trup de vioară, suflet de fântână!
Arcuşul tău mă face praf
pe drumul care-(a)duce pân-acasă -
şi vii, şi calci pe mine, dar nu vezi
că moartea mi-i din ce în ce mai deasă!
Murmurul tău dă din adânc,
spre ochii mei uscaţi, cu apă vie -
poate mă rabdă viaţa până când
termin de scris ultima-mi poezie!
Mi, la, re, sol, sol, la, re, mi -
îngerul-greier cântă şi-(mi) păzeşte
intrarea-n sânge şi ieşirea din
sufletul meu naiv pe româneşte!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.