Notă de Plată (II) (dosarele Z)
Mă urmăreşti ca un blestem
care nu iartă, dar nici nu-mi măsoară
păcatul de-a nu crede că nu ai
trup de fântână, suflet de vioară!
Mă urmăreşti ca un triumf
al setei, ca o notă grea, de plată:
păcatul de a fi respirator
mereu, n-această lume răsuflată!
Sol, la, re, mi, mi, re, la, sol -
când s-o sfârşi această urmărire,
să nu mă-ntrebi, fiindcă n-am să ştiu
care-i răspunsul la înmărmurire!
Sigur că da, sigur că da -
numai atât mai vreau să-ţi zic eu, ţie:
când vei ajunge, dacă va s-ajungi,
să-mi scrii, te rog, ultima poezie!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.