Nimic...mai Mult (dosarele Z)

!...e-aşa de întuneric, doamnă, că nu se vede nici lumina,
orbecăiesc pe ordonată şi pe abscisă, dar nu văd
şi nu aud enormitatea unde se-ntâmplă ce se-ntâmplă:
morfologia şi sintaxa acestui surdomut prăpăd...!
!...şi mă întrec în levitaţii prin bezna asta exemplară,
prin tot închisul cest localnic în cest deschis nemărginit,
dau din uitare în uitare, din colţ în colţ, din lipsă-n lipsă,
dar nu mă-mpiedic de sămânţa vro unui licăr de/finit...!
!...alcătuirea mea-ntr-această continuă anticipare
e o vremelnică oprire-ntr-un mers prin negru absolut,
e-o păcăleală cu scânteia din visul scris într-o formulă
care mi-arată că sfârşitul triumfă chiar la început...!
!...care mi-arată că nimicul e mult mai greu decât adună
tot ce se crede-a fi realul pe-orizontal şi vertical,
e un amar din care gustă augusta mea ne/norocire
de-a traversa cest gol năvalnic, teribil, orb, universal...!