Nimic...mai Mult (dosarele Z)
!...e-aşa de întuneric, doamnă, că nu se vede nici lumina,
orbecăiesc pe ordonată şi pe abscisă, dar nu văd
şi nu aud enormitatea unde se-ntâmplă ce se-ntâmplă:
morfologia şi sintaxa acestui surdomut prăpăd...!
!...şi mă întrec în levitaţii prin bezna asta exemplară,
prin tot închisul cest localnic în cest deschis nemărginit,
dau din uitare în uitare, din colţ în colţ, din lipsă-n lipsă,
dar nu mă-mpiedic de sămânţa vro unui licăr de/finit...!
!...alcătuirea mea-ntr-această continuă anticipare
e o vremelnică oprire-ntr-un mers prin negru absolut,
e-o păcăleală cu scânteia din visul scris într-o formulă
care mi-arată că sfârşitul triumfă chiar la început...!
!...care mi-arată că nimicul e mult mai greu decât adună
tot ce se crede-a fi realul pe-orizontal şi vertical,
e un amar din care gustă augusta mea ne/norocire
de-a traversa cest gol năvalnic, teribil, orb, universal...!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.