Monolog de cal

(o arie din opera pâinii)

Aici, în regiunea marilor grajduri, când vremea era mai populară şi ţăranii fiilor voştri ziceau Mioriţa pe dinăuntru şi pe dinafară, ronţăiam zăbala pusă la timp, de mă găseau lupii şi Luna pe arii din opera pâinii.

Apoi mi s-au furat potcoavele şi ochelarii şi aram desculţ tarlaua falsei Semiramide, iar fiii ţăranilor voştri căutau potcoave de cai/putere/şi/noroc. Venise timpul marilor hamuri.

Acum vremea este egală cu timpul de-a lungul trupului meu. Ciori şi microbi istorici îmi haşurează ochii şi îmi taie urechile. Şi amare ierburi îmi sting ultimul nechezat.

Să nu mai văd, să nu mai aud, să nu mai spun cum dansează focul aici, în regiunea marilor grajduri, pe arii din opera pâinii.