Trecutul Ultimului Viitor (către Ioanid Romanescu şi Gelu Şipote, în Ziuă Aniversară!)

(!?) în trecut e viitorul cel pe care am uitat
să-l observ, să-l gust, să-l chinui, să-l aud - uite, acum
e târziu să-l chem încoace, la trăit, la dans, la stat...
pot să-l chem... şi, dacă vine şi mă-ntreabă de uium,
ce să-i dau când mi-i prezentul numărat şi foarte scurt?
şi când pleoapele-s cortine gata de cel gong final?
şi când mâine-i fără şanse, plin cu vârf de alt trecut?
când ascult ultima Parcă hohotind şi în ce hal
dă din foarfece... nu-i bine, nu-i mai bine să nu-l chem,
să mă uit - fără simbrie, fără rost, fără cherem -
cum îşi dă văzduhul duhul, cum rămâne fără zbor
şi se umple cu trecutul ultimului viitor?
nu-i mai bine să-ntorc ceasul pân-ajung la început?
nu-i mai bine să-ntorc foaia-n timpul primului cuvânt
şi să strig - numai atuncea aş putea să strig temut:
niciodată ieri sau mâine, doar acum "sînt cel ce sînt" (!?)