Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un Goldoni remaniat în Gala Comediei

Gala Naţională a Comediei continuă azi, 23 octombrie, cu spectacolul Teatrului Sică Alexandrescu din Braşov, cu un titlu-cârlig: „Mincinosul”, de Carlo Goldoni, în regia lui Vasile Nedelcu.
Spectacolul beneficiază de o distribuţie numeroasă şi de aportul mişcării (coregrafia – Mălina Andrei), al muzicii originale (compusă de Ovidiu Iloc), de o interpretare, la chitară clasică (Corneliu  Voicescu) şi de scenografie îndrăzneaţă (Andrei Bădulescu Vişniec) care îl aduce mai aproape de temporalul neutru.
Ca orice text arhicunoscut de 300 de ani de succes, tentaţia unei noi interpretări nu putea fi evitată: „Unde începe comedia şi se termină drama? Răspunsul îl găsim în formula regizorală, care a renunţat la timbrul consacrat al încorsetării personajelor „în scheme“, ca în commedia del ’arte, ci, din contră, le-a oferit lejeritate printr-o multitudine de stări spre a se arăta aşa cum sunt” – consemna filologul Steluţa Pestrea Suciu în "Monitorul Express” de Braşov. „Remarcabile sunt performanţele actoriceşti. Interpreţii nu s-au căznit să augmenteze comicul sau să-l deturneze, ci l-au tratat cu vădit talent.” Iar  „punerea în scenă este plină de mişcare. Costumele, un melanj între vechi şi nou, slujesc interpretarea.” „Spectacolul ne încântă printr-un Goldoni deloc străin secolului XXI. La rândul său, regizorul scria, citând dintr-o replică a Mincinosului – „Nici cel mai mare gazetar din Europa n-ar fi putut să născocească o poveste atât de bine ticluită„ că „piesa lui Goldoni este o capodoperă a genului: scene de antologie, intrigă condusă cu abilitate, comic debordant… Dragoste, poezie, dramă… toate într-o piesă!”

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.