Prima Veşnicie (II)

Moto: "La ce să se jelească aceea ce-a fost ceară/ obscură şi inertă, supusă consumării,/ când razele plecate din sine în afară/ lumină sunt şi viaţă, din moartea lumânării?" - (Mihai Ursachi)

Deseară...pun să cern făină de plămadă,
şi să mă rog, şi să mă-nchin, şi să frământ
câteva turte, uite-aşa, să nu se creadă
că-n casa asta stă şi-aşteaptă un flămând,
un sărăntoc, un mai-nimic, un pierde-vară,
un pierde-timp, un pierde-tot şi chiar ne-tot –
pân-oi vedea că-ncepi să vii, mă mut afară,
cobor şi-mbrac frumos fantomele din pod!