Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Istorie pe săturate, la „Urechia”

* Profesorul Şandru, prezent la lansarea de la bibliotecă * Engleză cu gârlici, Comisie Europeană lacomă şi „arheologie” de conace boiereşti *

Prestigiosul istoric prof. univ. dr. Dumitru Şandru de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi  a descins special la Salonul literar „Axis libri” de la Biblioteca „V.A. Urechia”, onorând (chiar cu un discurs copios) o adevărată sărbătoare, la care au participat istorici, profesori, cercetători, studenţi la Istorie, scriitori.

S-a stat şi în picioare! Moderată de scriitorul Teodor Parapiru, tripla lansare a unor cărţi de istorie, una mai importantă decât alta, înseamnă foarte mult pentru Galaţi, o cetate a cercetării unde din când în când răzbate la public ceea ce nu se vede din stradă: truda miilor de ore printre bucoavne prăfuite sau documente uitate ori secrete…

Începem cu o restituire: cartea unui cărturar britanic, o istorie a României într-un moment în care, cu excepţia unor opere de început ale lui Iorga sau Istoria lui Xenopol, nu există o astfel de încercare în ţara noastră despre ţara noastră.

Cum ne vedea, cu un ochi obiectiv, R. W. Seton-Watson, care a dat importanţa cuvenită şi monarhilor, clasei politice româneşti, a făcut ca această operă de referinţă să nu poată fi tradusă în timpul comunismului.

O istorie cinstită, văzută din afară. „O ISTORIE A ROMÂNILOR – Din perioada romană până la desăvârşirea unităţii naţionale” a văzut acum lumina tiparului la Editura „Istros” a Muzeului Brăilei. Traducerea, introducerea şi notele explicative aparţin istoricului gălăţean Constantin Ardeleanu, profesor la Universitatea „Dunărea de Jos”.  

A doua carte lansată joi: Arthur Viorel Tuluş – „Dunărea maritimă între Aranjamentul de la Sinaia şi Acordul de la Belgrad (1939 – 1948)”, umple un gol în cercetarea istorică, analizând situaţia, dependentă de marile puteri, a libertăţii, inclusiv economice, a Dunării.

Lucruri spuse fără mănuşi, despre măsurile dictate, practic pe banii ţărilor riverane, de Comisia Europeană a Dunării, despre încercările statelor nemembre ale Comisiei, ca Germania nazistă ori Rusia sovietică, de a împărţi puterea.

A treia carte: Cristian Nicolae Apetrei – „Reşedinţele boiereşti din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV – XVI” – este scoasă tot la editura Muzeului Brăilei. O „arheografie”, pentru care autorul a răscolit şase ani prin colbul arhivelor, adunând date despre mii de conace, biserici şi acareturi, fortificaţii  din cele două ţări româneşti.

A 11-a poruncă: să nu copiezi!

Printre cei care au salutat apariţiile s-au numărat profesorul Dumitru Şandru, istoricii gălăţeni Mihalache Brudiu şi Dan Râpă Buicliu. 

Atmosfera a fost colocvială, fără emfaza crispată la care poate ne-am fi aşteptat dată fiind importanţa cărţilor lansate, foarte elogiate joi. N-a lipsit nici anecdotica: profesorul Ardeleanu a explicat cum a fost posibil, printr-un accident, să se înhame la traducerea în româneşte a masivului volum.

Susţinând şi un curs de limba engleză cu studenţii săi de la Istorie, le-a dat acestora să traducă dintr-un text memorabil care avea o calitate în plus: nu era tradus în româneşte, pentru ca studenţii să poată cumva copia…

Astfel, s-a tradus lucrarea publicată la Cambridge University Press în 1934, semnată de Seton-Watson, profesor la Universitatea din Londra, membru al Academiei Britanice, membru corespondent al Academiei Române şi al celei cehoslovace, profesor la Cluj…

Un străin care s-a dedicat României în timp ce azi nici românii nu mai sunt… filoromâni, după cum observa cineva. Şi care s-a bătut şi el cu termeni locali, dificili. Cum să traduci de pildă „gârlici” în engleză?

„La Galaţi există o redutabilă şi prestigioasă şcoală de Istorie”, observa scriitorul Theodor Parapiru. Sau, cum spunea cineva, a apărut „clasa de mijloc” a istoricilor, cea care a lansat joi cărţi, crescuţi în admiraţia pentru istoricii seniori, care au lăudat joi cărţile şi pe autori, şi care se constituie deja în modele pentru studenţi.    

Explicaţie foto: Profesorul ieşean Dumitru Şandru, alături de doi dintre cei trei autori lansaţi

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.