Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un alt fel de Shakespeare şi doi actori gălăţeni

Azi, 2 noiembrie, Gala Naţională a Comediei continuă, de la ora 19,00, în Sala Mare a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”,  cu spectacolul „Bocitoarele vesele”, după W. Shakespeare, cu trupa Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani. Este o dramatizare realizată de Alexandru Vasilache, regizorul spectacolului.
Veţi întâlni cunoştinţe vechi: pe lângă „marele Will”, semnalăm prezenţa a doi actori gălăţeni care au încântat acum câţiva ani publicul nostru pe scena Dramaticului: actriţa Lidia Uja şi actorul Ioan Creţescu, în numeroasa distribuţie a piesei.
Alexandru Vasilache „este regizor de film şi teatru, director general al „MoldovaFilm“ – Chişinău, Republica Moldova. Alexandru Vasilache lucrează şi pentru Teatrul „Eminescu“din Botoşani încă din anul 2004, perioadă în care a realizat, printre alte spectacole, „Un veac de singurătate“, „Amadeus“, „O noapte furtunoasă“, iar în perioada ceva mai apropiată, „O noapte nebună“, „Bani din cer“…” – citim pe site-ul teatrului botoşănean. De unde aflăm şi că piesa jucată în această seară pleacă de la textul lui Shakespeare „Mult zgomot pentru nimic“. Regizorul declara: „Eu am mai făcut încercări de a adapta texte din Shakespeare la legendele noastre, la folclorul nostru. Pe de altă parte, cunoscând trupa Teatrului „Mihai Eminescu“, mi-am dorit să aduc în prim-plan o echipă de fete care poate trece de la dramatic, de la tragic, aşa cum sunt bocitoarele, la o situaţie comică, plină de viaţă – de unde şi veselia din spectacol. Iată că Shakespeare ne dă posibilitatea să ne „jucăm“ cu textele sale…”

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.