Mersul tenurilor (II) (Lucrare de control... pe Drum)

Da, sigur că da, n-am putut să mai umblu/ cu Eu(l) astfel... şi-am chitit să-l arunc,
să-l uit în de-a pururi căci numai năcazuri/ mi-a fost să primesc pentru Cauza lui -
[de pildă, odată, mergeam o Cărare,/ să caut un Drum cât mai Strâmb, cât mai Lung
spre Gara aceasta, spre trenul Sosirii,/ iar cest Individ - numitor de persoană,
şi mândru, şi cinic, şi strict, şi stăpân/ - (un fel de golan fără şcoală, tehui) -
începe să-mi spună: "băi, stai o secundă,/ stai două secunde, stai trei, stai o mie...
şi nu te grăbi... ştii măcar unde duce/ Cărarea!?... şi ştii că nu are Nirvană
la Capătul cel dinspre Drumul pe care/ îl cauţi şi-l crezi că nu merge-n Pustie!?...
şi află acum - îţi spun Eu - mai Departe/ de Capătul drumului cest Jinduit
soseşte un Tren al Neantului!?... haide,/ fă Cale întoarsă spre satul cu Schit!”]

Şi n-am ascultat, l-am zvârlit tocmai unde/ nu va să-l găsească vreun altul ca mine,
şi chiar l-am uitat - fie-i Ţărna uşoară! - / şi chiar şi Acolo să-i fie Ruşine,
şi chiar şi Acolo, sub Sol, să-(şi) regrete/ cumplita şi ultima lui Îndrăzneală
de-a(mi) cere să fiu Împotriva Luminii,/ să fug din Simţirea mea Transcendentală!

Îl văd şi-l aud, cred că-i Ultimul... dacă/ e Ultimul tren, este-al meu - de Plecare
spre-atunci, Înainte de-a şti ce se-ntâmplă/ cu tot ce nu ştiu că va fi-(n) Contra/Stare
cu tot ce voi şti în Secunda de După/ (Re)Facerea Lumii prin Sufletul meu
trimis pe Pământ printr-un Sân şi-o Iubire/ de Mamă, trimis Demâncare la Moarte,
trimis al Candorii şi-al celui mai Straşnic/ şi Simplu şi Unic şi Pur Corifeu,
trimis pentru-a crede că-s Pâine şi Sare/ pe Sfânta Tipsie cu Apă, că-s Carte
pe care-or ceti-o (în Cor) toţi Flămânzii/ şi toţi Însetaţii de Vis şi Lumină -
da, sigur că da, este-al meu, de Plecare.../ să vină, să vină, să vină, să vină!

Nu, sigur că nu, n-are cum să nu vină,/ ori cum să-ntârzie, ori să se răstoarne -
m-aş crede-un Uitat, un rămas de Căruţă,/ un fel de Paing răstignit pe Lucarne,
în propria-i Pânză, în propria-i Fală,/ în propria-i si(n)gură Perfecţiune...
un Paria printre Arhangheli m-aş crede,/ un biet Descăzut condamnat să Adune
Nimicul cu Totul când Echivalenţa/ li-i Mamă şi Tată şi Proprietară -
da, sigur că da, mă apropii de Şansă.../ da, sigur că da, mă apropii de Gară!