Mersul Trenurilor (III) (lucrare de Control... pe Drum)

Nu, sigur că nu, nu am nici o Părere/ de Rău într-acest Implacabil Preludiu -
dar Eu(l) se face-auzit împrejuru-mi:/ "băi, nu te grăbi, chiar nu vezi că eşti brudiu,
eşti prea cotropit de Oniric, eşti primul/ şi ultimul Sclav al Chimerelor tale,
al Pohtelor Tale lipsite de Noimă/ şi-al Minţilor tale Paradoxale,
eşti insul Naiv şi Supus al Iubirii/ din care tu crezi că-ţi iei toată Lumina,
în care tu crezi că rezidă Scânteia/ acestora Toate, acestora Multe
cu Plus şi cu Minus de-a lungul şi latul/ Substanţei şi Tainei, adică Divina
pe veci Comedie, pe veci Tragedie.../ adică, parol, toate cele In/Culte!?"...

Şi iar nu-l ascult... şi-l azvârl peste Margini/ pe-acest Eu demonic, trufaş, aprioric
şi dat pentru-a fi dinadins Adversarul/ meu fără de Scrupul, bolnav de Izbândă,
atins de Sindromul Încrederii Oarbe/ în propriul său Punct Fix, numit Categoric!

O, Zei ai Metaforei fără de care/ nici Gara de care m-apropii, m-apropii
nu ar mai fi Fost şi n-ar Fi o Salvare,/ o Moară de Vânt întru veci Neînfrântă...
vedeţi ce-nsemnează Golirea de Sine,/ vedeţi cum se-nclină şi-nchină toţi plopii
pe marginea Drumului care (A)Duce/ Nădejdea acum şi aicea şi lângă
întreaga Visare a mea şi a celor/ ce Ştiu şi să Râdă, şi Ştiu şi să Plângă!?

Da, sigur că da, se aude cum Gara/ şi Trenul m-aşteaptă cu Lacrimi de Gală,
se vede cum toatele sunt pregătite/ să-nceapă Re/Facerea mea Triumfală -
fiindcă o Viaţă durează cât Drumul/ cel până la Moarte, şi-o Moarte durează
cât Drumul cel până la Viaţă... văd bine:/ un Tren de Acasă şi-un Tren spre Acasă!