Negreşit (către Mihai Eminescu şi Victor Cilincă, în Ziuă Aniversară, Respect!)

Am să te văd, sigur că da... am să te văd
chiar dac-o fi tocmai atunci, după prăpăd -
am să te văd chiar dacă n-ai/ să vrei, chiar dacă n-o să mai
cunoşti cărarea, drumul, calea spre-ndărăt!

Am să te văd atunci ş-acolo, negreşit,
uitându-mă, uimindu-mă spre răsărit
şi lăcrămând din când în când/ şi tot visând şi aşteptând
să te înalţi din nou şi sfântă peste schit!

Să te înalţi, să te opreşti noaptea, n-amiez,
pentru odihnă şi mirare şi botez -
ş-apoi să pleci încet, pe sus,/ cu tot cu nuntă, spre apus...
şi luminându-mi drumul bine înţeles!

Ş-am să te-aud, sigur că da... am să te-aud -
cum şi atunci, tocmai atunci, la început -
cum lăcrămezi şi stai mereu/ în schitul sufletului meu
singur, înalt şi-n veac de veac re/cunoscut!