”Tecuciul literar-artistic” are cu ce!
A apărut, la sfârşitul anului trecut, nr. 51 (serie nouă), pentru trimestrul IV, 2018, al revistei „Tecuciul literar-artistic”, care se deschide cu poezia eminesciană „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”. „Revistă europeană de cultură, opinie şi informare” – ajunge şi peste graniţe, din Republica Moldova la Paris – , care apare cu sprijinul Consiliului Local Tecuci, prin Biblioteca Municipală „Ştefan Ptică”, publicaţie acum la 168 de pagini format registru, poate fi citită şi on line, pe www.bstp.ro – site-ul bibliotecii tecucene. Numărul este ilustrat cu lucrările de sculptură ale artistului gălăţean Liviu Adrian Sandu, unele expuse internaţional. Redactor-şef este scriitoarea şi profesoara Eleonora Stamate, iar din colegiul de redacţie fac parte, printre alţii, academicienii basarabeni Mihai Cimpoi şi Nicolae Dabija – cunoscutul redactor-şef la revista „Literatură şi Artă”, poetul Vasile Tărâţeanu din Cernăuţi, criticul Theodor Codreanu, scriitorul şi medicul C. D. Zeletin, Mircea Platon, redactor-şef la „Convorbiri literare”, poetul şi editorul ieşean Daniel Corbu, iar din străinătate, Roxana Răcaru, Paris, Nuţa Istrate Gangan Nig, SUA, Mirela Ianuş Dinga, Italia, Liuba Lubastra-Botezatu, Republica Moldova.
Citim aici proză – remarcabil, apare într-o proporţie mai consistentă decât în multe alte publicaţii literare! – , poezie, teatru, critică şi istorie literară, istorie, eveniment cultural. Măcar câteva propuneri: Amita Bhose, „Cine-i bătrânul dascăl din Scrisoarea I?”; Lucia Olaru Nenati – „Eminescu, vizionar al Marii Uniri”; Eleonora Stamate, „El, Eminescu, voievod al limbii române”; Nicolae Dabija, „Ion Inculeţ, naşul Unirii”; Răzvan Ducan, „Robert Ficheux, omul căruia România îi datorează – şi lui – graniţele de azi”; Mihail Pohrib, „Iuliu Maniu şi Marea Unire”; Daniel Corbu, „In memorriam Cristian Simionescu” – cu un grupaj din poemele poetului dispărut; Roxana Răcaru – „Sufletul Parisului? Buchiniştii de pe malul Senei”; Theodor Parapiru” – „Ochii lui Peitho”. Proză de Gheieghe Neagu, a gălăţenilor Katia Nanu şi Ion Manea etc. Poezie de Florin Dochia, Elena Agapi, Gabiel Sandu Constantin ş. a. Aforisme de Teodor Dume. Apar şi debutanţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.