Nişte Câini (despre oameni)
Fără milă, des(de)dimineaţă,/ i-a zdrobit tramvaiul pe-amândoi -
traversau spre Patria cealaltă,/ să-şi oprească Foamea la Gunoi!
Mama lor murise sfâşiată/ de alţi Câini Flămânzi ca şi ai săi,
când îi învăţa să se ferească/ de tramvaie şi de oameni Răi!
Şi mă uit încet, cu Neputinţă,/ pe fereastra care dă la ei -
căror Visuri îşi dădură Viaţa?/ căror Năluciri? şi căror Zei?
Parcă ieri se gudurau la Lună.../ şi la Cer lătrau copilăros...
şi Căţeaua îi chema să sugă/ Laptele de Mamă pân-la os!
Parcă ieri Ograda era plină/ cu Scâncitul şi Jucarea lor
sub un Tei, sub Liliacul care/ înflorea în Raiul Câinilor!
Şi priveam Căţeaua Eroină/ cum Hrănea frumos atâtea Guri,
cum - de Milă şi de Bucurie - / Luna le zvârlea Firimituri!
Trec tramvaie... unul după altul/ - împietriţi de Moarte şi de Ger,
câinii fără Mamă se înalţă/ Dincolo de oameni şi de Cer!
0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.