Oameni şi Câini (elegie în parc)

Se uită. Se uită. Nu zice nimic.
Îi curg nişte lacrimi. Şi-ngheaţă. Se sparg.
Îi dau nişte pâine. Mănâncă frumos.
E trist şi pustiu şi zăpadă în parc.

Se ia după mine. Se uită. Mă uit.
Şi parcă îmi spune să merg mai încet.
Eu merg mai încolo! - îi spun şi-l salut.
Şi el se opreşte. Încep să regret.

Regret. Mă opresc. Mă întorc. Şi mă uit.
Se uită şi plânge. Nu zice nimic.
E trist şi pustiu şi zăpadă în parc.
Îmi dă nişte lacrimi. Îi dau un covrig.

Cuvintele-ngheaţă. Şi cad. Şi se sparg.
Mănâncă încet şi se uită frumos
la osul piciorului rupt de un om.
Ce câine!... Ce oameni rânjind monstruos!